Sunt porti in Rai ce pot fi deschise doar prin muzica si cantec ( Rabbi Shneur Zalman of Liady)

Un Nigun (pl. Nigunim) este o forma muzicala mistica prin care sunt tranmise stari de bucurie, sau stari extactice care au rolul sa ne apropie de D-zeu.

Kelipot Si Sitra Achra – Sursa raului in lume

Cabala ne invata ca Dumnezeu este bun, iar natura Lui este ca el sa fie bun. Iudaismul ne invata ca Dumnezeu a creat Lumea pentru a-i darui toata bunatatea posibila, adica pe El insusi, aceasta este rasplata.

Insa pentru a primi aceasta rasplata, trebuie sa o meritam. Altfel am gusta din painea rusinii, aceea a bunatatii nemeritate, care este o rasplata amara. Dar cum facem sa o meritam ? Pentru asta Creatorul a creat o „arena” imensa care sa ne ofere iluzia liberatii de alegere, puterea de a alege binele, in detrimentul raului.

Puterea de a stinge dintre bine si rau vine din nivelul Ruach al sufletului nostru.

Aceasta „arena a liberului” arbitru este lumea in care traim, „Olam HaZeh”.

Putem considera astfel raul o pre-rechezita, pentru a-i cerne pe cei merituosi si de a-i transforma pe ce-i nemerituosi. Rasplata celor buni este in lumea care va veni – „Olam HaZeh”, insa scopul Creatiei, scopul vietii noastre este sa imbunatatim lumea aceasta, „Olam HaBa”. Hasidismul spune ca trebuie mai devreme sau mai tarziu sa permitem Divinitatii sa locuiasca in aceasta Lume (litera BET cea cu care incep Torah, adica prin care a fost creata lumea, inseamna „Casa”). Adica sa facem Lumea aceasta un loc atat de Sfant, incat Dumnezeu sa-si poata sta din nou intre noi.

Dumnezeu a facut aceasta lume fizica, ascunzand sursa Divinului, dupa sute de filtre succesive. Matematicienii si fizicenii se chinuie degeaba sa-l nege sau sa-l gaseasca pe Dumnezeu in formule matematice si legi fizice, pentru ca El se afla ascuns in spatele lor.

Dumnezeu a plasat un suflet perfect, intr-un corp animalic pentru a-l eleva. Cel mai mare merit al unui suflet, este sa ia o forma de animal (Om) si sa-i transforme natura salbatica, in ceva „domesticit”, sa transforme astfel intunericul in lumina, si amaraciunea in fericire. Sufletul coboara in aceasta lume, in cea mai ascunsa dintre lumi (de lumina Creatiei), cu scopul de a urca din nou (vezi scara lui Yacov). Dar de ce ar cobori aici ? Pentru ca doar aici, sufletul poate sa depaseasca placerile si instinctele animale. Aceasta coborare a sufletului in lumea aceasta, este numita de Regele Solomon, in Cantarea Cantarilor, ca o experienta „intunecata, dar frumoasa”. Cu cat sufletul coboara mai mult in aceasta lume, cu atat experienta este una mai confuza si intunecata – insa e cu scopul de urca din nou, intr-o stare noua, transformata. Cu alte cuvinte, cu cat omul este mai pacatos si mai departat de Dumnezeu, cu atat de mult isi va dori sa se intoarca din noua la El.

Cu cat e mai intunecata lumea, si cu cat fortele raului sunt mai puternice, cu atat acestea vor straluci cand vor fi transformate in ceva bun.

Cabala numeste Kelipah (Klippah) raul. In traducere libere o Kelipah reprezinta o „coaja”, sau o „membrana”. Cand cineva mananca o portocala, sau o nuca, indeparteaza coaja. Insa coaja are rolul ei, de a proteja continutul.

In lumea aceasta totul poate fi divizat intre Sitra DeKedusha (Partea Sfiinteniei) si Sitra Achra (Cealalta Parte, Partea Impuritatii) – sau Partea Kelipot, Partea Impuritatilor. Nu exista nimic „gri”, fiecare lucru, actiune, discurs, vorba, inventie, etc., isi are originea ori in Sitra DeKedusha or in Sitra Achra.

Kabbalah diferentiaza mai mult tipuri de Kelipot. Exista Kelipat Nogah, adica o coaja care poate fi iluminata si reformata – adica un rau care poate fi rau la inceput, insa prin munca poate fi reformat. Mai exista si Shalosh Kelipot Hatmayot, adica trei „coji” ale unui rau absolut. Aceste Kelipot nu pot fi reformate, iar singura metoda de corectie este distrugerea lor absoluta.

Procesul de aparitie al acestor Kelipot poate fi citit in articolul intitulat Shevirat HaKelim.

Numele Sufletului: Nefesh, Ruach, Neshama, Chaya, Yechida

Rabinii au spus ca Sufletul are cinci nume:

• Yechida – Singularitate ;
• Chaya – Viata (Forta) ;
• Neshama – Suflare ;
• Ruach – Vant ;
• Nefesh – Acela ce a venit sa se odihneasca ;

Fiecare dintre aceste nume reprezinta un nivel al luminii Ohr Ein Sof, lumina nelimitata ce este emanata de Creator.

La nivelul Yechida, lumina este unificata si intr-o stare completa ; la nivelul Chaya, lumina isi pierde din putere, dar acest nivel este viata pentru tot ceea ce urmeaza dupa.

Neshama, este ca suflarea care intra in Gura Creatorului, Ruach este suflarea care iese pe gura Creatorului, iar Nefesh este insasi caldura sangelui, viata oricarui animal, interfata prin care spiritualul permeaza lumea materiala.

Fiecare suflet este complet si contine toate nivelele. Insa in lumea aceasta (Olam HaZeh), aceste nivele nu conectate si astfel Ohr Ein Sof nu se poate manifesta in totalitate.

Nivele Chaya si Yechida sunt doua nivele foarte elevate, putini indivizi putand sa le dobandeasca in aceasta lume. Aceste nivele reprezinta cea mai inalta forma de intelegere intuitiva a spiritualitatii. Chaya reprezinta constiinta energiei divine, pe cand Yechida este un nivel atat de elevat incat sufletul traieste in totala uniune cu Dumnezeu.

Nefesh reprezinta instinctul animalic si toate acele forte primordiale care au fost sadite in omul animal. Ruach este o parte intermediara a sufletului, care poate diferentia intre bine si rau. Neshama este ceva specific omului, reprezentand intelectualitatea sufletului prin care Omul il poate cunoaste pe Dumnezeu. Neshama supravietuieste mortii, fiind partea din Om care ramane.

Pe langa aceste niveluri, sau nume, mai exista niste stari intermediare, care nu reprezinta in sine un singur nivel:

1. Ruach HaKodesh : Este starea in care se gaseste sufletul capabil de profetii;
2. Neshama Yeteira : Este starea in care se gaseste sufletul capabil sa se bucure de Sabat;
3. Neshama Kedosha: Este starea in care se gaseste sufletul in timpul in care studiaza Torah.

Pslamul 51 – Ce inseamna un duh zdrobit si cum putem sa ne ferim de suferinta.

In Tehilim (sau Cartea Psalmilor) la capitolul 51 exista un fragment ce pare paradoxal. Este scris:

Jertfele placute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule tu nu dispretuiesti o inima mahnita si zdrobită.

Cabala ne invata insa ca Dumnezeu doreste ca noua, creaturilor Sale, sa ne fie bine, sa fim intotdeauna fericite si sa nu ne lipsească nimic. De ce ar vrea astfel sa avem un „duh zdrobit” ? Ce Parinte si-ar dori ca propriul copil sa fie „zdrobit”.

Stim ca tot ce exista si putem observa cu organele noastre de simt, unii mai bine ca altii, totul este animat de El. Universul, lumea, si nu in ultimul rand Omul au o suflare Divina care ne animeaza si ne face sa ne miscam. Daca nu ar fi aceasta suflare, Ruah Elohim, totul ar fi ca un corp fara suflet, un nimic (vid). Daca numai si pentru un singur moment, Creatorul si-ar intoarce privirea de la Creatia sa, totul ar disparea si nu ar fi fost niciodata.

El isi iubește insa atat de mult Creatia, incat chiar si mana omului care face pacatul, este animata tot de El si suflarea Sa, si il tine pe pacatos in viata pentru a se caii.

Regele David

In Zohar, Rabbi Shimon spune ca atunci cand omul pacatuieste impotriva Numelui Sfant, atrage un duh necurat, din celălalta parte (Sitra Achra). Duhul acesta este abil, ii vorbește Omului vorbe dulci si încearcă cu tot felul de argumente sa-l convingă ca pacatul este justificat. Uneori acest duh necurat preia controlul asupra Omului, si se foloseste de insasi suflarea sfanta primita de Om ca sa se manifeste.

Creatorul nu intervine niciodata direct ca sa indeparteze acest duh. Il asteapta insa pe om sa se indeparteze de rau si sa se caiasca. Cand omul face Teshuvah, acest duh este zdrobit, si omul devine imun la ispitele sale. De asta este scris tot in Psalmi: „Un duh care a trecut si nu se va mai intoarce niciodata”.

Astfel intelegem ca „duhul zdrobit” nu se refera la persoana, ci dimpotriva, la „Duhul Impuritatii”. Iar cea mai placuta jertfa in fata lui Dumnezeu este cand Omul reuseste sa-l zdrobeasca prin  multe sacrificii.

Ce intelegem insa prin duh ? Unii ar fi tentați sa-l asemene cu un fel de diavol, care vine si posedeaza credinciosii. Duhul este ca o dorinta fara acoperire. Omul vrea sa primeasca placere cu orice orice pret – o placere mare nelimitată, fara a se gandi la urmari sau responsabilități. De dragul acestei placeri este gata sa-i subjege si sa-i faca sa sufere pe altii, pentru a fi el fericit. Aceasta dorinta obtuza este un astfel de duh. Ea vine sa substituie natura noastra de oameni facuti dupa chipul si asemanarea Lui, creand la schimb haos. Pentru a o combate exista doua metode:

1. Metoda suferinței: Acest duh, pe termen lung, consuma si oboseste Omul, creandu-i multa suferinta. Omul ajunge sa-l urasca si sa vrea sa se indeparteze de el cat mai mult. Insa acest proces este unul anevoios si implica multa suferinta.

2. Metoda Torah, sau a invaturilor celor ce s-au luptat cu aceste duhuri si ne invata cum sa ne ferim de ele, sa dezvoltam „anticorpii” fara a fi nevoiti sa ne expunem la acesti „virusi”. De asta putem spune ca generatiile anterioare de Tzadik si Oameni Sfinti au suferit pentru noi.

De ce evreii il numesc pe Dumnezeu HaShem ?

Este o practica intalnita, in special la evreii ortodocși, sa se evite folosirea numelui Adonai in vorbirea curenta, si in schimb sa se foloseasca numele Hashem. In traducere directa Hashem inseamna „Numele”, si este un cuvant compus din Ha – articolul hotarat si Shem un substantiv comun ce inseamna „Nume”.

Prima data intalnim aceasta formulare in cartea Leviticului (24:11), ca mai apoi sa fie folosita in toata literatura si comentariile rabinice.

In misticism Hashem are o însemnătate mult mai înaltă, deoarece nu numai ca Il desemneaza pe El, ci descrie insasi potentialul a ceea ce va urma. Astfel HaShem este o fateta a Divinitatii care se dezvaluie treptat Umanitatii prin actiuni pe care nu putem sa le intelegem. De fapt lumea actuala, actioneaza ca un filtru ce nu permite manifestarea Divinului in toata Splendoarea. Suntem pusi oarecum in postura lui Moise care nu e capabil sa-L priveasca si sa traiasca in acelasi timp. El este atat de amplu si desavarsit, incat daca am putea sa-i observam maretia am ramane blocati din punct de vedere senzorial si am inceta sa existam. Ca o lumanare, lumina noastra s-ar pierde in insusi Focul.

Profetia si rabinii vorbesc insa de un timp in care acest potential va fi revelat in Umanitate, si toate neamurile vor stii ca El este Dumnezeul cel adevarat, iar siguranta existentei sale va fi de netăgăduit. Se spune despre aceste vremuri ca El si Numele Sau (HaShem) vor fi una, in sensul ca tot potentialul se va materializa.

Deci atunci cand ne adresam cu Hashem nu încercam sa-L minimizam, sau sa aratam o falsa piosenie, dimpotriva spunem ca ne rugam la Ceva ce depaseste puterea noastră de intelegere. Noi suntem cei marunti care asteapta ca Divinitatea sa salasuiasca din nou printre noi.

O poveste cu vulpi si pesti din Talmud (BERACHOT 61B)

Candva guvernul pagan al Romei a hotarat ca studiul Torei sa fie interzis pe tot cuprinsul Imperiului. Pappus Ben Judah l-a vazut Rabbi Akiva ca organiza intalniri pe ascuns pentru studiul Torei, si i-a zis:

„Akiva, de ce faci asta ? Nu ti-e frica de romani ?”

Rabbi Akiva i-a raspuns printr-o parabola:

O vulpe mergea pe malul unui rau si a vazut pestii fugind in toate directiile, si le-a zis:

„De ce fugiti ?” 

„Fugim de navoadele intinse de oameni care vor sa ne prinda.”

„Dar de ce nu vreti sa veniti pe uscat ? Vom trai impreuna in pace, asa cum au facut-o stramosii nostri candva.”

Pestii s-au gandit putin si i-au raspuns vulpii:

„Nu se spune despre tine oare ca esti cel mai viclean dintre animale ? Nu esti inteapta vulpe, esti nebuna! Daca in mediul in care traim frica noastra este atat de mare, cum ne-ar fi in locul care cu siguranta ne-ar aduce moartea ?”

De aceea este scris in Deutoronom 30:20 „Pentru ca asta e lungimea zilelor tale, sa traiesti in pamantul pe care D-zeu l-a promis parintilor vostri, lui Abraham, lui Itzhak si lui Yacob.”

Printesa si Omul simplu

O printesa s-a casatorit cu un om sarac. Acesta o iubea mult si incerca sa-i ofere totul.

Muncea mult pentru a procura hrana si pentru a-i cumpara haine pe care el le credea frumoase si scumpe.

Insa printesa era mereu trista si nemultumita.

Taranul intr-un final o intreba:  “De esti suparata ? Oare nu stii ca muncesc toata ziua sa iti aduca mancare si tot ce ai nevoie ?”.

Ea il privi cu ochii tristi: “In locuinta tatalui meu aveam cea mai buna hrana si cele mai frumoase haine. Dar pe langa asta aveam cei mai buni muzicieni, cei mai talentati pictori si filosofi care ma antrenau zilnic cu discutiile lor. Sunt trista pentru ca nu mai am toate acestea, dar mai mult, sunt trista ca tu nici macar nu poti intelege frumusetea la care ma refer.”

(O poveste auzită)